Mulțumiri

Vă mulțumesc că ați rupt putin din timpul dumneavoastră pentru a vizita acest blog. Sper din toată inima să vă placă ce ați găsit. Doar asa pot să mă bucur, altfel nu merită timpul pierdut. Vreau să împărtășesc și altora câte ceva, vreau să schimbăm idei din domeniile ce ne interesează.

Domenii de interes

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Detector de camp electric

  Acest aparat monitoriză variația intensități campului electric dintr-un anumit spatiu. Are o scala gradată de la 2.5 V/m la 56 V/m, împărțită în zece trepte, zece LED-uri.
 Etalonarea aparatului se face într-un câmp electric de 10 V/m măsurat cu un alt aparat, și rotind semireglabilul P1 până când LED-ul corespunzător indicației de 10 Ev/m,este pe cale să se aprindă.
  Am făcut acest aparat și funcționează bine. Dacă încarc electrostatic o baghetă de plastic sau apropii aparatul de ecranul TV sau cabluri electrice LED-urile se aprind. Nu am etalonat aparatul, pentru că nu am avut un câmp electric de referință maăsurat cu alt aparat de precizie.
   Pentru a se monitoriza variația campului electric dintr-un anumit loc, se va așeza într-un loc ferit de surse electrice și electrostatice (parazite), astfel încât să nu se aprindă LED-urile. Ele se vor aprinde la creșterea intensități câmpului electric. Traductorul este un condensator cu aer făcut din placi de cablaj imprimat pe sticlotextolit și are capacitatea de aprox. 10 pF. Aceasta este valoarea masurată de mine cu un capacimetru digital. Schema electronică este prezentata mai jos.
Cum arata aparatul in interior dar si pe afara poate fi vazut in pozele de mai jos:
Alte detalii de montaj pot fi văzute aici.
Descrierea aparatului, schema și modul de construcție a detectorului de câmp electric a fost publicată in cartea ,,305 Circuite electronice" aparută la editura Teora la pagina 171.

2 comentarii:

  1. vreau si eu aparatul asta...leutz1988@yahoo.com vb acolo

    RăspundețiȘtergere
  2. Intensitarea câmpului electric E la suprafața Pământului este 100V/m în atmosfera standard. Deci aparatul nu poate măsura așa ceva care depășește plaja de măsură a aparatului.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare