Mulțumiri

Vă mulțumesc că ați rupt putin din timpul dumneavoastră pentru a vizita acest blog. Sper din toată inima să vă placă ce ați găsit. Doar asa pot să mă bucur, altfel nu merită timpul pierdut. Vreau să împărtășesc și altora câte ceva, vreau să schimbăm idei din domeniile ce ne interesează.

duminică, 12 februarie 2012

Detector pentru variatia campului electromagnetic

   Acest aparat poate localiza campurile electromagnetice parazite (EM). Va detecta cu uşurinţă semnale audio şi RF până la frecvenţe de aproximativ 100kHz.
NU este un detector de metale, dar va detecta cabluri metalice, dacă sunt strabatute de curent alternativ. Frecventa de raspuns este de la 20Hz la 10kHz. Schema aparatului este prezentata mai jos.

Descrierea schemei
Semnal de ieşire din op-AMP de tip LF351, este o tensiune alternativa de frecvenţa câmpului electromagnetic. Această tensiune este amplificata de tranzistor BC109C înainte de a fi aplicata uA-metrului de curent continuu cu sensibilitatea de 250uA. Ampermetru este legat la circuit prin intermediul  celor doua diode şi condensatorul de 220uF. Daca se foloseste un alt ampermetru mai sensibil se va monta un rezistor in serie cu dioda care se se afla in serie cu uA-metru. Eu asa am facut. Valoarea exacta se stabileste prin tatonare sau cu ajutorul unui semireglabil de max. 5 Kohm. 

Pentru sonda s-a folosit un inductor radial L1, de tip 187LY-102J de 1mH, cu 50 cm de cablu ecranat de microfon, fixat intr-un corp de pix. Vezi poza atasata.
Testarea aparatului
Dacă aveţi un generator de semnal audio puteti aplica un semnal pe înfăşurările unui mic transformator, aceasta va genera un câmp electromagnetic care va fi uşor de detectat de către sonda. Fără un generator de semnal, aşezaţi sonda lângă o sursă de alimentare, cabluri de alimentare sau alt dispozitiv electric.  Daca frecventa semnalului este mai mare de 20 Hz, semnalul poate fi auzit in căşti cu o impedanţă 32 Ohm sau mai mare, dar acestea vor reduce  sensibilitatea circuitul de masura cu uA-metru.
La iesirea pt. casca poate fi conectat un amplificator de inalta impedanta si in acest fel se reduce influenta asupra circuitului de masurare cu uA-metru. Orice echipament electric ar trebui să producă un murmur şi să indice pe uA-metru.
Deasemenea daca plimbati un magnet prin fata bobinei, uA-metrul va indica modificarea campului magnetic, indus in bobina senzorului. Schema este preluata de pe www.zen22142.zen.co
O versiune mult mai avansata de detector puteti gasi aici.

        Montajul componentelor poate fi vazut in poza de mai jos.
                               Asa arata desenul cablajului imprimat
Eu vreau sa folosesc aparatul in alte aplicatii, din aceasta cauza am folosit ca senzor o bobina secundara de la un mic transformator de la 220V la 12V/500mA, bobina ce are in jur de 1mH. Am constatat ca functioneaza un pic mai bine de cat senzorul prezentat in schema originala. Am folosit aparatul pt. detectarea de cabluri prin pereti de beton si la 50Hz merge foarte bine. A fost testat si in apropierea unui TV mai vechi, si am constatat ca exista un camp sesizabil audio de vreo 2-2.5m in jurul sau. La calculator se aud diferite semnale de frecvente diferite,clock-uri, pana la 1m in jurul lui. Depinde de pozitie.

Detector de radiatii electromagnetice si energia electromagnetica absorbita de catre organism
Folosind un multimetru electronic de inalta impedanta si o mica sonda, putem construi un milligaussmetru.
Schema a fost preluata tot de pe www.zen22142.zen.co


Descriere
Circuitul din figura oferă o cale uşoară pentru a detecta intensitatea campului electromagnetic de acasă sau la locul de muncă. Este de două ori mai eficient, deoarece nu detectează doar radiaţiile electromagnetice emise de aparatele electrice, dar si energia electromagnetică absorbită de către organism.
Valoarea este citita cu ajutorul unui voltmetru digital de inalta impedanta.
Pentru a transforma milivolţi in milligauss (unitatea de intensitatea câmpului magnetic), Valoarea citita pe multimetru in milivolţi  va fi impartita la  patru.
De exemplu: 1000mV va fi 250 de milligauss.

Riscul expuneri la radiatii electromagnetice.
 Până la 3 milligauss - radiaţie electromagnetică scăzuta;
            25 milligauss - radiaţie electromagnetica semnificativa;
          100 milligauss - radiaţie electromagnetică înaltă;
          250 milligauss - expunerea la risc maxim.
Efectele negative au fost raportate la doze mici precum cele de 3 milligauss. O serie de studii din 1970 a arătat că expunerea susţinută la doze mari sporeşte riscul pt. anumite tipuri de cancer si avort spontan. Mai multe informatii despre influenta campului electromagnetic puteti gasi la adresa urmatoare: camp-electromagnetic.infarom.ro

 Sonda construita de mine este aratata in poza alaturata.

A fost testata prin diferite locuri din casa si in apropierea diferitelor aparate si circuite electronice si functioneaza foarte bine. Este o bucata de teava de cupru de 10 mm diametru si lungime de 20 cm. In corpul inerior de jos se afla montajul. In locul tevii de cupru se poate folosi si o sarma groasa 3-4 mm tot de cupru.
Pentru a masura energia absorbita de corpul uman, teava sau sarma de cupru trebuie tinuta in mana si in acelasi timp citim valoarea afisata de multimetru.



Postări populare